Biblia nu folosește explicit termenul „avort”, însă oferă o imagine extrem de clară despre cum vede Dumnezeu viața din pântece.
Scriptura afirmă că Dumnezeu este implicat personal în formarea fiecărei ființe umane încă dinainte de naștere. El spune prin profetul Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam” (Ieremia 1:5), iar psalmistul mărturisește: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele… ochii Tăi mă vedeau când eram un plod fără chip” (Psalmul 139:13–16). Viața din pântece nu este o masă biologică impersonală, ci o ființă cunoscută, dorită și formată de Dumnezeu.
Legea din Vechiul Testament arată limpede că Dumnezeu atribuie valoare deplină vieții din pântece. Exodul 21:22–25 arată că dacă cineva provoacă moartea copilului nenăscut, pedeapsa este aceeași ca pentru uciderea unei persoane născute. Aceasta arată că Dumnezeu nu face diferență între valoarea vieții dinainte și de după naștere. Fiecare om este creat „după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:26–27; 9:6), iar acest lucru nu începe la naștere, ci la existență.
Din această perspectivă, avortul nu este o simplă chestiune de alegere personală, ci o chestiune care implică viața unei ființe umane. Pentru creștin, problema avortului nu este despre dreptul de a alege, ci despre dreptul unei vieți de a exista.
Una dintre cele mai dificile întrebări este legată de cazurile de viol sau incest. Aceste situații sunt tragice și profund dureroase, însă Scriptura nu permite ca o nedreptate să fie corectată printr-o altă nedreptate. Copilul conceput în aceste condiții nu poartă vina crimei tatălui său. El nu este agresorul, ci o altă victimă a păcatului. Uciderea copilului nu vindecă trauma, nu șterge violența și nu repară nedreptatea; adaugă doar o altă viață frântă. Dumnezeu oferă alte căi: sprijin, vindecare, adopție, restaurare.
O altă situație dificilă este atunci când viața mamei este în pericol. Aceste cazuri sunt extrem de rare, dar extrem de grele. Scriptura nu oferă o formulă simplă pentru asemenea situații limită. Biblia ne cheamă la rugăciune, discernământ, căutarea voii lui Dumnezeu și la luarea unei decizii înaintea Lui (Iacov 1:5). Dumnezeu este un Dumnezeu al vieții, al milei și al miracolelor. El poate face ceea ce medicina nu poate. În aceste situații tragice, nu vorbim despre comoditate, ci despre suferință reală, iar decizia trebuie luată cu teamă de Dumnezeu, nu cu ușurință.
În realitate, însă, marea majoritate a avorturilor nu sunt făcute din cauza pericolului medical sau a violenței, ci din motive de comoditate, teamă, presiune socială sau dorința de a evita responsabilitatea. Din perspectivă biblică, acestea nu sunt motive care justifică suprimarea unei vieți umane. Viața copilului nu este o greșeală care trebuie corectată, ci o ființă creată de Dumnezeu care merită protejată.
Totuși, Biblia nu se oprește la condamnare. Ea se oprește întotdeauna la har. Pentru femeile care au făcut un avort, pentru bărbații care au încurajat unul, pentru medicii care au fost implicați — există iertare deplină în Hristos. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte” (1 Ioan 1:9). Nicio vină nu este prea mare pentru sângele lui Hristos. Nicio rană nu este prea adâncă pentru vindecarea Lui.
Dumnezeu este împotriva avortului nu pentru că este lipsit de compasiune, ci tocmai pentru că este profund pentru viață, pentru oameni, pentru cei mici și fără glas. El nu este Dumnezeul condamnării, ci Dumnezeul restaurării, al iertării și al vieții.
Viața este sacră. Din pântece până la moarte. Și fiecare viață contează înaintea Lui.
