Betania era un sat la trei kilometri est de Ierusalim, pe drumul care trecea peste Muntele Măslinilor. Un colț liniștit, departe de zarva Templului, în care creșteau măslini, smochini, palmieri. Acolo trăia o familie pe care Evanghelia după Ioan o descrie cu o grijă neobișnuită: două surori, Marta și Maria, și un frate, Lazăr. Acolo, după pelerinaje obositoare la Ierusalim, Isus se oprea adesea să respire. Era casa în care își odihnea sufletul. Iar într-o zi, vestea despre Lazăr a venit la El acolo unde era — pe malul celălalt al Iordanului, unde botezase cândva Ioan. „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav.”
Întârzierea care a sfâșiat două inimi
Reacția lui Isus, în Ioan 11, este una dintre cele mai dificile pasaje din Evanghelii. „Iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr”, spune Ioan. Și totuși, când a auzit că este bolnav, „a mai zăbovit două zile în locul în care era”. Două zile în care surorile așteptau, lacrimile curgeau, respirația fratelui lor se făcea mai grea. Isus nu fugea. Plănuia. Pentru că ce avea de gând să facă era mai mare decât o vindecare. Vindecase deja zeci de bolnavi. Acum avea să arate ceva ce nu mai arătase niciodată — biruința Lui asupra morții.
Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei, și pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era.
— Ioan 11:5-6
Deschide în BiblieÎntârzierile lui Isus nu sunt indiferență. Sunt o pedagogie. Uneori, El „zăbovește” două zile pentru ca al patrulea miracol să fie vizibil, nu al doilea. Cere răbdare să nu confunzi tăcerea cu uitarea.
„Lazăr a adormit”
După cele două zile, Isus le-a spus ucenicilor: „Lazăr, prietenul nostru, doarme. Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii, care nu înțeleseseră, au răspuns logic: „Doamne, dacă doarme, se va face bine.” Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit.” Limbajul Lui aici este foarte important. Pentru Hristos, moartea celor credincioși este un somn — o stare temporară din care El îi va trezi. Nu este sfârșitul. Este o pauză. Aceeași expresie o folosește în alte locuri (Marcu 5:39 despre fiica lui Iair) și o folosesc apostolii (1 Tesaloniceni 4:13-14; 1 Corinteni 15:51). Pentru cine îl cunoaște pe Hristos, moartea este o noapte — și El ține zorile.
După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.”
— Ioan 11:11
Deschide în Biblie„Eu sunt învierea și viața”
Când Isus a ajuns la Betania, Lazăr era de patru zile în mormânt. Iudaismul rabinic credea că sufletul stă lângă trup trei zile, sperând să se reîntoarcă; după trei zile, totul devenea irevocabil. Patru zile însemna „cu adevărat mort”. Marta a alergat înaintea Lui pe drum. „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” Apoi, cu o credință care nu și-a pierdut conturul: „Dar și acum știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu.” Isus i-a spus: „Fratele tău va învia.” Marta, prudentă: „Știu că va învia la învierea din ziua de apoi.” Și atunci a venit propoziția care a schimbat felul în care înțelegem moartea pentru totdeauna.
Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi tu lucrul acesta?
— Ioan 11:25-26
Deschide în BiblieÎnvierea nu este un eveniment viitor abstract. Este o Persoană prezentă. Marta nu a fost chemată să creadă într-o doctrină — ci în Cel care stătea înaintea ei. Răspunsul ei: „Da, Doamne, cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Mărturisirea ei este una dintre cele mai puternice din Evanghelii — alături de cea a lui Petru și a lui Toma.
„Isus plângea”
Maria a venit apoi, cu plânsetul ei și cu plânsul evreilor adunați. A căzut la picioarele Lui spunând aceeași propoziție ca sora ei, dar cu altă inimă: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” Atunci, scrie Ioan, Isus „S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat.” A întrebat: „Unde l-ați pus?” S-au dus împreună. Și acolo, lângă mormânt, vine cea mai scurtă propoziție din toată Biblia: „Isus plângea.” Două cuvinte care zguduie totul. Cel care urma să-l învie pe Lazăr peste cinci minute plângea. De ce? Pentru că, în prezența morții — a acestei nedreptăți cosmice care nu trebuia să fie niciodată — Dumnezeu Însuși plânge.
Lacrimile Tatălui peste mormântul prietenului tău nu sunt ipotetice. Sunt înregistrate în Scriptură. Cine a iubit cu adevărat și a pierdut, nu plânge singur. Singurul Dumnezeu adevărat plânge alături.
„Lazăre, vino afară!”
Mormântul era o peșteră, cu o piatră așezată la intrare. Isus a poruncit: „Dați piatra la o parte.” Marta, practică până la capăt, a obiectat: „Doamne, miroase deja, este de patru zile.” Isus a răspuns: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au dat piatra la o parte. Isus a ridicat ochii spre cer, S-a rugat scurt — pentru ca cei prezenți să creadă că Tatăl L-a trimis — și apoi a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Pământul a tăcut. Apoi, printre fâșiile de înmormântare, o siluetă a ieșit, încet, pas cu pas, cu fața învelită cu un ștergar. Isus le-a spus: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.”
După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Și mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”
— Ioan 11:43-44
Deschide în BiblieCina la Betania — recunoștință de neuitat
Câteva luni mai târziu, cu doar șase zile înainte de Patima Domnului, în Betania s-a dat o cină. Marta servea (cum altfel?). Lazăr stătea la masă cu Isus — un mort înviat alături de Învierea în trup. Maria a luat un vas cu mir de nard curat, foarte scump (300 de denari, cât un an de salariu), L-a turnat pe picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei. Casa s-a umplut de mireasma parfumului. Iuda Iscarioteanul s-a indignat — în mod oficial pentru că „mirul putea fi vândut săracilor”; în realitate, ne spune Ioan, pentru că fura din punga ucenicilor. Isus a apărat-o pe Maria: „A păstrat acest mir pentru ziua îngropării Mele.”
Conspirația preoților
Învierea lui Lazăr nu a fost o minune privată. A devenit cunoscută în tot Ierusalimul. Mulți evrei au început să creadă în Isus din cauza ei. Iar marile preoți au luat o decizie monstruoasă: „Au luat hotărârea să-l omoare și pe Lazăr” (Ioan 12:10). Voiau să-i șteargă dovada. Mortul înviat era prea incomod. Tabloul este sumbru și revelator: religia coruptă vrea să omoare nu doar pe Învierea Personală, ci și pe orice mărturie a învierii. Lazăr era „dovada umblătoare”. Și, exact pentru asta, era programat pentru moarte.
Ce înseamnă Lazăr pentru tine
Lazăr nu este doar un episod din viața lui Isus. Este o predică în trup. Pentru orice cititor cu un mormânt în viață — al unui prieten, al unei căsnicii, al unei vocații, al unei sănătăți — învierea lui Lazăr promite trei lucruri. Primul: Hristos plânge cu tine, înainte de a face minunea. Al doilea: întârzierile Lui nu sunt indiferență, ci pregătirea unei minuni mai mari. Al treilea: niciun „patru zile” nu este prea târziu pentru El. Iar dacă tu însuți simți că „pute deja”, strigătul Lui („Vino afară!”) este încă posibil. Pentru tine. Astăzi.
Stai un minut lângă mormânt cu El. Răspunde cu sinceritate.
- Care este „mormântul” tău actual — partea din viață în care simți că este prea târziu?
- Cum ai răspunde la întrebarea: „Crezi tu lucrul acesta?” Crezi că Hristos este învierea, nu doar un învățător despre înviere?
- Vezi în întârzierea Lui o pedagogie sau o uitare? Ce te oprește să crezi că pregătește ceva mai mare?
- Dacă El te-ar striga astăzi cu numele tău, „Vino afară” — ce fâșii de mormânt ar trebui să-ți cadă?
Lazăr a murit din nou, mai târziu. Tradiția spune că a slujit ca episcop la Cipru. Învierea de la Betania nu a fost o eternitate, ci o pregustare. Adevărata înviere — cea după care nu mai urmează moarte — vine la sfârșit, când Hristos Se va întoarce. Atunci, fiecare „Lazăr” al lui — tu, eu, prietenii, părinții — vor auzi același glas. „Vino afară.” Și de data asta, nimeni nu va mai dezleagă o fâșie. Vom fi nepieritori.
